Leziunile gleznei sunt o leziune sportivă obișnuită care apare în aproximativ 25% dintre leziunile musculo-scheletale, cele mai frecvente fiind leziunile ligamentului colateral lateral (LCL). Dacă starea gravă nu este tratată la timp, este ușor să ducă la entorse repetate, iar cazurile mai grave vor afecta funcția articulației gleznei. Prin urmare, este de mare importanță diagnosticarea și tratarea leziunilor pacienților într-un stadiu incipient. Acest articol se va concentra pe abilitățile de diagnosticare a leziunilor ligamentelor laterale colaterale ale articulației gleznei pentru a ajuta clinicienii să îmbunătățească acuratețea diagnosticului.
I. Anatomie
Ligamentul talofibular anterior (ATFL): aplatizat, fuzionat cu capsula laterală, începând anterior de peroneu și se termină anterior de corpul talusului.
Ligamentul calcaneofibular (CFL): în formă de cordon, cu originea la marginea anterioară a maleolei laterale distale și se termină la calcaneus.
Ligamentul talofibular posterior (PTFL): își are originea pe suprafața medială a maleolei laterale și se termină posterior de talusul medial.
Numai ATFL a reprezentat aproximativ 80% din răni, în timp ce ATFL combinat cu leziunile CFL au reprezentat aproximativ 20%.
Schema schematică și schema anatomică a ligamentului colateral lateral al articulației gleznei
II. Mecanismul de vătămare
Leziuni supinate: ligamentul talofibular anterior
leziunea ligamentului calcaneofibular varus: ligament calcaneofibular
III. Evaluarea leziunilor
Gradul I: încordare ligamentară, fără ruptură vizibilă a ligamentelor, rareori umflături sau sensibilitate și fără semne de pierdere a funcției;
Gradul II: ruptură macroscopică parțială a ligamentului, durere moderată, umflare și sensibilitate și afectare minoră a funcției articulațiilor;
Gradul III: ligamentul este complet rupt și își pierde integritatea, însoțit de umflături semnificative, sângerări și sensibilitate, însoțite de o pierdere marcată a funcției și manifestări de instabilitate articulară.
IV. Examen clinic Test sertar frontal
Pacientul este așezat cu genunchiul flectat și capătul gambei atârnând, iar examinatorul ține tibia pe loc cu o mână și împinge piciorul înainte în spatele călcâiului cu cealaltă.
Alternativ, pacientul este în decubit dorsal sau așezat cu genunchiul îndoit la 60 până la 90 de grade, călcâiul fixat de sol, iar examinatorul aplicând presiune posterioară pe tibia distală.
Un pozitiv prezice ruptura ligamentului talofibular anterior.
Test de stres invers
Glezna proximală a fost imobilizată și s-a aplicat stres varus pe glezna distală pentru a evalua unghiul de înclinare a talusului.
Comparativ cu partea controlaterală, >5° este suspect de pozitiv, iar >10° este pozitiv; sau unilateral >15° este pozitiv.
Un predictor pozitiv al rupturii ligamentului calcaneofibular.
Teste imagistice
Raze X ale leziunilor sportive comune ale gleznei
Razele X sunt negative, dar RMN arată rupturi ale ligamentelor talofibulare și calcaneofibulare anterioare
Avantaje: Radiografia este prima alegere pentru examinare, care este economică și simplă; Amploarea leziunii este apreciată prin evaluarea gradului de înclinare a talusului. Dezavantaje: Expunerea slabă a țesuturilor moi, în special a structurilor ligamentare care sunt importante pentru menținerea stabilității articulațiilor.
RMN
Fig.1 Poziția oblică de 20° a arătat cel mai bun ligament anterior talofibular (ATFL); Fig.2 Linia azimutală a scanării ATFL
Imaginile RMN ale diferitelor leziuni ale ligamentului talofibular anterior au arătat că: (A) îngroșarea și edemul ligamentului talofibular anterior; (B) ruptură anterioară a ligamentului talofibular; (C) ruptura ligamentului talofibular anterior; (D) Leziunea ligamentului talofibular anterior cu fractură de avulsiune.
Fig.3 Poziția oblică de -15° a arătat cel mai bun ligament calcaneofibular (CFI);
Fig.4. Azimut de scanare CFL
Ruptura acută, completă a ligamentului calcaneofibular
Figura 5: Vederea coronală arată cel mai bun ligament talofibular posterior (PTFL);
Fig.6 Azimut de scanare PTFL
Ruptura parțială a ligamentului talofibular posterior
Clasificarea diagnosticului:
Clasa I: Fără daune;
Gradul II: contuzie ligamentară, continuitate bună a texturii, îngroșarea ligamentelor, hipoecogenitate, edem al țesuturilor înconjurătoare;
Gradul III: morfologie incompletă a ligamentelor, subțierea sau întreruperea parțială a continuității texturii, îngroșarea ligamentelor și semnal crescut;
Gradul IV: întreruperea completă a continuității ligamentelor, care poate fi însoțită de fracturi de avulsiune, îngroșarea ligamentelor și creșterea semnalului local sau difuz.
Avantaje: Rezoluție înaltă pentru țesuturile moi, observare clară a tipurilor de leziuni ligamentare; Poate arăta leziuni ale cartilajului, contuzii osoase și starea generală a leziunii compuse.
Dezavantaje: Nu este posibil să se determine cu exactitate dacă fracturile și afectarea cartilajului articular sunt întrerupte; Datorită complexității ligamentului gleznei, eficiența examinării nu este ridicată; Scump și consumator de timp.
Ultrasunete de înaltă frecvență
Figura 1a: Leziunea ligamentului talofibular anterior, ruptură parțială; Figura 1b: Ligamentul talofibular anterior este complet rupt, ciotul este îngroșat și se observă un revărsat mare în spațiul lateral anterior.
Figura 2a: Leziunea ligamentului calcaneofibular, ruptură parțială; Figura 2b: Leziunea ligamentului calcaneofibular, ruptură completă
Figura 3a: Ligamentul talofibular anterior normal: imagine cu ultrasunete care arată o structură hipoecogenă uniformă a triunghiului inversat; Figura 3b: Ligament calcaneofibular normal: Structură filamentoasă moderat ecogenă și densă pe imaginea cu ultrasunete
Figura 4a: Ruptura parțială a ligamentului talofibular anterior pe imaginea ecografică; Figura 4b: Ruptura completă a ligamentului calcaneofibular pe imaginea cu ultrasunete
Clasificarea diagnosticului:
contuzie: imaginile acustice arată structura intactă, ligamentele îngroșate și umflate; Ruptura parțială: există umflare în ligament, există o întrerupere persistentă a unor fibre sau fibrele sunt subțiate local. Scanările dinamice au arătat că tensiunea ligamentară a fost slăbită semnificativ, iar ligamentul s-a subțiat și a crescut, iar elasticitatea s-a slăbit în cazul valgusului sau varusului.
Ruptura completă: un ligament întrerupt complet și persistent cu separare distală, scanarea dinamică sugerează că nu există tensiune ligamentară sau ruptură crescută, iar în valg sau varus, ligamentul se deplasează la celălalt capăt, fără nicio elasticitate și cu o articulație laxă.
Avantaje: cost redus, usor de operat, non-invaziv; Structura subtilă a fiecărui strat de țesut subcutanat este afișată în mod clar, ceea ce conduce la observarea leziunilor țesutului musculo-scheletic. Examinarea secțiunii arbitrare, în conformitate cu centura ligamentară pentru a urmări întregul proces de ligament, locația leziunii ligamentului este clarificată, iar tensiunea ligamentului și modificările morfologice sunt observate dinamic.
Dezavantaje: rezoluție mai mică a țesuturilor moi comparativ cu RMN; Bazați-vă pe operarea tehnică profesională.
Verificarea artroscopiei
Avantaje: Observați direct structurile maleolei laterale și posterioare (cum ar fi articulația talară inferioară, ligamentul talofibular anterior, ligamentul calcaneofibular etc.) pentru a evalua integritatea ligamentelor și pentru a ajuta chirurgul să determine planul chirurgical.
Dezavantaje: Invaziv, poate provoca unele complicații, cum ar fi leziuni ale nervilor, infecție etc. Este, în general, considerat a fi standardul de aur pentru diagnosticarea leziunilor ligamentare și este în prezent utilizat în principal în tratamentul leziunilor ligamentare.
Ora postării: 29-sept-2024
