Fracturile de gleznă sunt unul dintre cele mai frecvente tipuri de fracturi în practica clinică. Cu excepția unor leziuni de rotație de gradul I/II și leziuni de abducție, majoritatea fracturilor de gleznă implică de obicei maleola laterală. Fracturile de maleola laterală de tip Weber A/B au ca rezultat de obicei sindesmoză tibiofibulară distală stabilă și pot obține o reducere bună cu vizualizare directă de la distal la proximal. În schimb, fracturile de maleola laterală de tip C implică instabilitate în maleola laterală pe trei axe din cauza leziunii tibiofibulare distale, care poate duce la șase tipuri de deplasare: scurtarea/alungirea, lărgirea/îngustarea spațiului tibiofibular distal, deplasarea anterioară/posterior. în plan sagital, înclinare medială/laterală în plan coronal, deplasare rotațională și combinații ale acestor cinci tipuri de leziuni.
Numeroase studii anterioare au arătat că scurtarea/alungirea poate fi evaluată prin evaluarea semnului Dime, a liniei Stenton și a unghiului tibial-gapping, printre altele. Deplasarea în planurile coronal și sagital poate fi bine evaluată folosind vederi fluoroscopice frontale și laterale; totuși, deplasarea rotațională este cea mai dificilă de evaluat intraoperator.
Dificultatea de a evalua deplasarea rotațională este deosebit de evidentă în reducerea peroronului la introducerea șurubului tibiofibular distal. Cea mai mare parte din literatura de specialitate indică faptul că după inserarea șurubului tibiofibular distal, există o apariție de 25%-50% a reducerii slabe, rezultând malunion și fixarea deformărilor fibulare. Unii cercetători au propus utilizarea evaluărilor CT intraoperatorii de rutină, dar acest lucru poate fi dificil de implementat în practică. Pentru a aborda această problemă, în 2019, echipa profesorului Zhang Shimin de la Spitalul Yangpu afiliat Universității Tongji a publicat un articol în revista internațională de ortopedie *Injury*, propunând o tehnică pentru a evalua dacă rotația laterală a maleolei a fost corectată utilizând raze X intraoperatorii. Literatura de specialitate raportează o eficacitate clinică semnificativă a acestei metode.
Baza teoretică a acestei metode este că, în vederea fluoroscopică a gleznei, cortexul peretelui lateral al fosei maleolare laterale prezintă o umbră clară, verticală, densă, paralelă cu cortexele mediale și laterale ale maleolei laterale și situată la nivelul o treime mijlocie spre exterioară a liniei care leagă cortexele mediale și laterale ale maleolei laterale.
Ilustrație a vederii fluoroscopice a gleznei care arată relația pozițională dintre cortexul peretelui lateral al fosei maleolare laterale (linia b) și cortexele mediale și laterale ale maleolei laterale (liniile a și c). De obicei, linia b este situată pe linia exterioară de o treime între liniile a și c.
Poziția normală a maleolei laterale, rotația externă și rotația internă pot produce diferite apariții imagistice în vederea fluoroscopică:
- Maleola laterală rotită în poziție normală**: Un contur maleola lateral normal cu umbră corticală pe peretele lateral al fosei maleolare laterale, poziționat pe linia de o treime exterioară a cortexelor mediale și laterale ale maleolei laterale.
-Deformarea rotaţiei externe a maleolei laterale**: Conturul maleolei laterale apare „frunze ascuţite”, dispare umbra corticală de pe fosa maleolară laterală, spaţiul tibiofibular distal se îngustează, linia Shenton devine discontinuă şi dispersă.
-Deformarea rotaţiei interne a maleolei laterale**: Conturul maleolei laterale apare „în formă de lingură”, dispare umbra corticală de pe fosa maleolară laterală, iar spaţiul tibiofibular distal se lărgeşte.
Echipa a inclus 56 de pacienți cu fracturi maleolare laterale de tip C combinate cu leziuni de sindesmoză tibiofibulară distală și a folosit metoda de evaluare menționată mai sus. Reexaminările CT postoperatorii au arătat că 44 de pacienți au obținut o reducere anatomică fără deformări de rotație, în timp ce 12 pacienți au prezentat o deformare de rotație ușoară (mai puțin de 5°), cu 7 cazuri de rotație internă și 5 cazuri de rotație externă. Nu au apărut cazuri de deformări ale rotației externe moderate (5-10°) sau severe (mai mare de 10°).
Studiile anterioare au indicat că evaluarea reducerii fracturii maleolare laterale se poate baza pe cei trei parametri principali Weber: echidistanța paralelă între suprafețele articulației tibiale și astragalice, continuitatea liniei Shenton și semnul Dime.
Reducerea slabă a maleolei laterale este o problemă foarte frecventă în practica clinică. Deși se acordă atenția cuvenită restabilirii lungimii, trebuie acordată o importanță egală corectării rotației. Ca articulație care suportă greutăți, orice reducere incorectă a gleznei poate avea efecte catastrofale asupra funcției sale. Se crede că tehnica fluoroscopică intraoperatorie propusă de profesorul Zhang Shimin poate ajuta la obținerea unei reduceri precise a fracturilor maleolare laterale de tip C. Această tehnică servește drept referință valoroasă pentru clinicienii din prima linie.
Ora postării: mai-06-2024
