46% din fracturile de gleznă rotaționale sunt însoțite de fracturi maleolare posterioare. Abordul posterolateral pentru vizualizarea directă și fixarea maleolei posterioare este o tehnică chirurgicală frecvent utilizată, oferind avantaje biomecanice mai bune în comparație cu reducerea închisă și fixarea anteroposterioară cu șuruburi. Cu toate acestea, pentru fragmente mai mari de fractură maleolară posterioară sau fracturi maleolare posterioare care implică coliculul posterior al maleolei mediale, abordul posteromedial oferă o vedere chirurgicală mai bună.
Pentru a compara intervalul de expunere al maleolei posterioare, tensiunea asupra fasciculului neurovascular și distanța dintre incizie și fasciculul neurovascular pe trei abordări posteromediale diferite, cercetătorii au efectuat un studiu pe cadavre. Rezultatele au fost publicate recent în revista FAS. Constatările sunt rezumate după cum urmează:
În prezent, există trei abordări principale posteromediale pentru expunerea maleolei posterioare:
1. Abord posteromedial medial (mePM): Acest abord intră între marginea posterioară a maleolei mediale și tendonul tibialului posterior (Figura 1 prezintă tendonul tibialului posterior).
2. Abordare posteromedială modificată (moPM): Această abordare se face între tendonul tibialului posterior și tendonul flexorului lung al degetelor (Figura 1 prezintă tendonul tibialului posterior, iar Figura 2 prezintă tendonul flexorului lung al degetelor).
3. Abord posteromedial (PM): Acest abord intră între marginea medială a tendonului lui Ahile și tendonul flexorului lung al halucelui (Figura 3 prezintă tendonul lui Ahile, iar Figura 4 prezintă tendonul flexorului lung al halucelui).
În ceea ce privește tensiunea asupra fasciculului neurovascular, abordul PM are o tensiune mai mică, la 6,18 N, comparativ cu abordările mePM și moPM, indicând o probabilitate mai mică de leziuni prin tracțiune intraoperatorie a fasciculului neurovascular.
În ceea ce privește intervalul de expunere al maleolei posterioare, abordarea PM oferă, de asemenea, o expunere mai mare, permițând o vizibilitate de 71% a maleolei posterioare. Prin comparație, abordările mePM și moPM permit o expunere de 48,5%, respectiv 57% a maleolei posterioare.
● Diagrama ilustrează intervalul de expunere al maleolei posterioare pentru cele trei abordări. AB reprezintă intervalul general al maleolei posterioare, CD reprezintă intervalul de expunere, iar CD/AB este raportul de expunere. De sus în jos, sunt prezentate intervalele de expunere pentru mePM, moPM și PM. Este evident că abordarea PM are cel mai mare interval de expunere.
În ceea ce privește distanța dintre incizie și fasciculul neurovascular, abordul PM are și cea mai mare distanță, măsurând 25,5 mm. Aceasta este mai mare decât distanța de 17,25 mm a mePM și cea de 7,5 mm a moPM. Acest lucru indică faptul că abordul PM are cea mai mică probabilitate de leziune a fasciculului neurovascular în timpul intervenției chirurgicale.
● Diagrama prezintă distanțele dintre incizie și fasciculul neurovascular pentru cele trei abordări. De la stânga la dreapta, sunt reprezentate distanțele pentru abordările mePM, moPM și PM. Este evident că abordul PM are cea mai mare distanță față de fasciculul neurovascular.
Data publicării: 31 mai 2024
